Autocritica, asociată cu apariția tulburărilor psihologice

Dacă s-ar oferi un premiu Nobel pentru persoana care se critică cel mai mult pe sine însuși, cu siguranță că multe persoane s-ar “lupta” pentru el. Acesta este un lucru negativ a lumii în care trăim mai ales că un nivel ridicat de autocritică, în combinație cu alți factori, poate conduce la apariția depresiei, anxietății, tulburărilor alimentare, abuz de substanțe s.a.

Ce este autocritica de fapt? De ce ne autocriticăm zi de zi? Facem acest lucru în mod conștient sau nici măcar nu ne dăm seama? Credem că o să ne facă persoane mai performante autocritica sau pur și simplu ne considerăm niște neghiobi și că merităm să ne facem rău cu mâna noastră? La toate aceste întrebări, precum și la multe altele, o să răspundem în acest articol.

Pentru început, să vedem ce este critica și autocritica. Critica, după cum îi spune și numele, e acel proces în care ne arătăm nemulțumirea, dezgustul, dezaprobarea față de o persoană sau față de un anumit lucru și de cele mai multe ori, și comunicăm acest lucru.    Autocritica, conceptul care ne interesează pe noi în articolul de față, este acel proces interior prin care ne aducem critici asupra propriei persoane referitor la acțiunile pe care le întreprindem.  Mai exact, autocritica se referă la acțiunea de a ne blama, de a ne judeca cu asprime, de a ne pune etichete chiar și atunci când facem o greșeală minoră.    Autocritica se regăsește în viața noastră de zi cu zi în mai multe forme și cel mai adesea apare atunci când ne facem o autoevaluare în momentul în care am greșit. Ea se poate regăsi sub forma invinovățirii (ex. e doar vina mea, totul se întâmplă din vina mea), a etichetării de sine (ex. sunt prost/proastă, sunt incapabil/ă), a urii de sine (ex. nu pot să mă suport, mă urăesc), a îndoieli de sine (ex. nu pot lua decizii, sigur am să iau o decizie proastă) și prin ignorarea trăsăturilor pozitive (ex. eu nu am contribuit cu nimic, ceilalți au făcut totul).    De asemenea autocritica este strâns legată de ruminarea gândurilor, de comparațiile nedrepte, de faptul că persoana nu se poate bucura de anumite activități, de indecizie, de frica de regret, de sentimente de neputință, de izolare, de frica de intimitate și de tristețe.    De câte ori nu ni s-a întâmplat să fim furioși și să ne aducem critici urâte și jignitoare și pentru cele mai mărunte lucruri pe care le-am făcut?  Dacă nu găsești un loc de parcare, te critici, dacă îți verși cafeaua pe tine, te critici, dacă copilul tău ia o nota mică, te critici, dacă vecina se uită urât la tine, te critici, dacă șeful are o zi proastă și îți judecă activitatea, te critici, dacă nu îți stă bine părul, te critici… iar lista poate continua la nesfârșit.    Cert este că ajungem să ne criticăm atât pentru lucruri care țin de noi, cât și pentru lucruri care nu se află sub controlul nostru. Rezultatele negative ale criticii    Deși la prima vedere poate nu ni se pare un lucru foarte important acest concept, autocritica,(tocmai pentru că este foarte cunoscută și practicată de majoritatea dintre noi) pe termen lung,  poate conduce la apariția unei stări de tristețe și poate contribui, în timp, la apariția tulburărilor psihologice, cea mai frecventă fiind depresia.    Tulburarea depresivă nu este singura boală psihologică care poate fi corelată cu un nivel ridicat de autocritică. Conform studiilor în vigoare, autocritica contribuie și la apariția anxietății, tulburărilor alimentare, abuzului de substanțe, tulburărilor de personalitate și în producerea suicidului. Persoanele care au un nivel ridicat de depresie tind să fie mult mai critici cu ei înșiși comparativ cu cei care nu au această tulburare. Chiar și după dispariția episoadelor depresive ei tind să rămână cu un nivel ridicat de autocritică. De ce suntem autocritici și de ce unele persoane sunt mai autocritice decât altele?   Dezvolarea autocriticii este strâns legată de copilăria fiecărui individ și de practicile adultului de referință important în viața copilului. Adultul de referință poate fi reprezentat de mama, de tata, sau în lipsa acestora de persoana care se ocupă cel mai mult de educația și de creșterea copilului (ex. bunici, bona, părinți adoptivi s.a.). Studiile ne arată, până în prezent, faptul că acei copii a căror părinți au fost restrictivi cu ei sau care au arătat anumite paternuri de respingere, au indicat un nivel mult mai ridicat de autocritică la vârsta de 12 ani comparativ cu cei a căror părinți erau suportivi, grijulii și răspundeau nevoilor lor. Efectele pozitive ale autocriticii    Până acum, am vorbit despre efectele negative ale autocriticii. Însă, poate avea și efecte pozitive dacă știm să o folosim “cu cap”. Autocritica devine dăunătoare în momentul în care devine patologică și afectează viața de zi cu zi a individului.    Spre exemplu, în momentul în care o persoană comite o anumită greșeală este în regulă să-și spună “nu ai făcut bine acest lucru deoarece ai greșit în situația X. Data viitoare o să fii mult mai atent/ă la astfel de situații și o să reușești să-si atingi obiectivul propus. E normal să greșești. Toată lumea greșeste. E important să vezi greșelile făcute, iar pe viitor să le îmbunătățești. Greșeala aceasta nu-ți schimbă valoarea ta ca persoană”. Acest tip de gândire este benefic deoarece te face sa devii conștient de greșelile facute, iar pe viitor ai mari șanse să le eviți. Nu este benefică nicio gândire pasivă de genul: “nu mă interesează că am greșit. Ceilalți au fost de vină și nu eu” și nici un tip de gândire unde nivelul de autocritică este ridicat: “ești prost/proastă!”, “Niciodata nu ai să reușesti nimic în viață”, “Tot timpul ai sa greșești!”, “o să ajungi un nimeni”, “nu degeaba ți-au spus părinții că nu poți să faci nimic în viată. Au avut dreptate!”.    Așadar, un nivel sănătos de autocritică ne poate motiva și îl putem folosi într-un scop benefic în atingerea obiectivelor noastre. Este important nivelul de autocritică pe care îl avem în momentul în care ne facem o autoevaluare într-o anumită situație dată. Ce trebuie să facem pentru scăderea nivelului de autocritică?    Pentru a combate autocritica e nevoie în primul rândul să fim conștienți de ea. E nevoie ca atunci când ne spunem vorbe mai puțin plăcute, sau când ne punem etichete, să fim conștienți de aceste aspecte. Apoi, cu timpul și cu ceva exercițiu, e necesar să învățăm să fim mai blânzi cu noi înșine, mai iubitori, mai grijulii, să ne iubim și să ne respectăm mai mult, să ne creștem nivel de autocompasiune – toate acestea, nu numai că o să ne ajute în scăderea nivelului de autocritică, dar o să ne crească și calitatea vieții. Cum trebuie să facem? Stai aproape și o să-ți dezvălui tehnici prin care poți face toate acestea.    Până atunci, îți doresc o zi frumoasă și sper să-ți fie de folos informațiile transmise. Nu ezita să adresezi întrebări, sugestii, feedback sau recomandări. P.S. Testează-ți nivelul de autocritică accesând link-ul Chestionar: află nivelul tău de autocritică și capacitatea de autoliniștire Cu drag, Andreea LEDER  Sursa Photo: self-criticism.com