Să înțelegem cum funcționează mintea umană și de ce suntem mai mult focusați pe negativ
Ca să înțelegem mai bine cum funcționează mintea
umană, și pentru a ajunge să înțelegem de ce ne este atât de dificil să nu ne
lăsăm copleșiți de gândurile și de emoțiile noastre negative, e nevoie să ne
întoarcem în timp pentru a înțelege cum s-a dezvoltat creierul uman și cum
strămoșii noștri au reușit să supraviețuiască și să ducă specia umană mai
departe.
În evul mediul, strămoșii nostri aveau câteva mari
domeni de care să se îngrijească: adăpost, apă, hrană, reproducere și afilierea la un grup. Toate acestea cu
rolul de a supraviețui. Trebuie să ne reamintim faptul că trăiau într-o lume
periculoasă, în care, dacă nu erau atenți, vigilenți și precauți puteau deveni
ușor hrană pentru animale. Ca să evite acest lucru, ei trebuiau să fie tot
timpul atenți și pregătiți fie de lupta, fie să fugă pentru a se salva.
Să ne imaginăm un bărbat din acele timpuri care se
afla într-o pădure. La un moment dat aude un sunet, iar creierul lui deja simte
pericolul și se pregătește fie de luptă fie de fugă. În mintea bărbatului încep
să apară gânduri ca: ‘Poate e un urs. O să mă mănânce. O să ajung cină pentru el. Fii atent! Uită-te bine în jur!
Stai alertat! Sau poate e un alt dușman, din alt clan, care vrea să te omoare.
Trebuie să fii vigilent’. În
acele timpuri, o astfel de gândire era absolut normală și folositoare. Deoarece
pericole erau la tot pasul și exista un risc foarte ridicat de a fii ucis. Dacă
în acele vremuri îți foloseai mai mult gândirea rațională și analizai situația
în detaliu și stai să planifici următoarele acțiuni, puteai sa fii de mult
mâncat.
Acest timp de gândire, care în vremurile antice ne
era de ajutor și care ne-a ajutat ca specia umană să supraviețuiască și să se
dezvolte, astăzi nu ne mai este atât de folositoare. Nu mai e necesar să ne
îngrijorăm că o să fim uciși de urși (aici mă refer în viața de zi cu zi și nu
în situațiile în care mergem la munte sau locuim într-o zonă predispusă), însă
găsim tot felul de situații în care avem tendința fie să luptăm, fie să fugim
(prin evitare): ne îngrijorăm
des despre orice lucru, catastrofăm, facem preziceri dezastroase referitoare la
viitor, evităm să facem lucrurile care ne înspăimântă sau care ne crează o
stare de discomfort. Sună cunoscut, nu?
Un alt exemplu, referitor la cum s-a dezvoltat
mintea umană și cum funcționează ea, constă în comportamentul strămoșilor
noștri. Să presupunem că bărbatul din povestea noastră mai sus relatată, a
supraviețuit atacului unui urs sau unui lup. Astfel că, e necesar ca și pe
viitor să procedeze la fel. Era important să se gândească ce a făcut bine, ce
l-a ajutat în situația respectivă astfel încă pe viitor să procedeze la fel.
Totul pentru supraviețuire. În zilele noastre, procedăm la fel: ne tot
amintim de memoriile trecute dureroase, căutăm explicații, greșeli făcute, cum era dacă procedam diferit, ne
învinovățim la nesfârșit.... Ne ajută în supraviețuire, ca și în prima
situație, sau mai mult ne ține în loc, ne blochează și ne crează o stare
negativă? Te las să-ți răspunzi singur la întrebare.
Asemănător e și în cazul apartenenței la un grup
social. În trecut, era crucial să faci parte dintr-un grup, dintr-un clan. Era
mai ușor să supraviețuiești decât dacă erai de unul singur. Și în acele
vremuri, își puneau întrebarea “sunt suficient de bun?”, “merit să aparțin acestui grup?”, “ce se va
întâmpla dacă o să fiu dat afară din
grup?”, “lupt oare suficient de bine?”, “sunt mai arătos decât X?” s.a. La fel se întâmplă și în zilele noastre.
Dorim să avem prieteni, să fim acceptați de către ei, să avem o relație de
cuplu, să avem o familie călduroasă și care să ne accepte așa cum suntem. Toată lumea are momente cu stări de anxietate și în care se întreabă dacă e suntem suficient de buni, de arătos, de demn. prosper s.a. De aici provin
acele fenomene prin care ajungem să ne comparăm cu ceilalți, apare frica de a
fi judecați, respinși, evaluați negativ.
Având aceste informații, ne ajută să avem o
imagine de ansamblu a modului în care funcționează mintea umană. E job-ul ei să
producă gânduri, să se îngrijoreze, să evalueaze, să-și reamintească imaginile
neplăcute s.a. Scopul ei este de a ne proteja și de a ajuta la supraviețuire.
Însă, atunci când începe să o ia razna, se dezvoltă tulburări psihologice.
Spunem că “o ia razna” atunci când începe să se îngrijoreze din orice lucru mărunt , iar viața de zi cu zi
îi este afectată. Ca să înțelegem cât mai bine acest aspect să ne imaginăm
alarma unei mașini. Rolul ei este de a suna atunci când cineva încearcă să ne
spargă mașina. E absolut normal să ne alarmaze în acel moment. Acesta este
rolul ei. Însă, dacă începe să sune la orice adiere de vânt, la orice persoană
care trece pe lângă ea, la orice firicel de praf care se așează pe mașină,
atunci nu mai este normală manifestarea ei și trebuie să o ducem la reparat.
Așa se întâmplă și cu mintea umană! În momentul în
care începe să facă mai mult decât e necesar, adică să se îngrijoreze mai mult
decât e cazul, să ne facă să nu ne mai dorim să ieșim din casă sau să evităm
interacțiunea cu ceilalți, când ne face depresivi, când ne facem să auzim voci,
să mâncăm mai mult decât e cazul, să ne ascundem emoțiile în droguri, alcool
s.a. e cel mai indicat este să cerem ajutor de specialitate și vă recomand
călduros să o faceți. Cu cât cerem ajutor mai timpuriu, cu atât și tulburarea
poate fi mai repede și mai ușor vindecată.
Cu cât știm mai multe despre mintea noastră,
despre felul în care s-a dezvoltat și cum funcționează ea, cu atât e mai simplu
să înțelegem de ce reacționăm cum reacționăm în viața de zi cu zi.
Multă sănătate vă doresc!
Sunt alaturi de tine - in aceasta perioada online: video, telefon sau chat. Nu
ezita sa ma contactezi! Mă găsești pe
Facebook (Leder Andreea, psiholog cognitiv comportamental), telefon 0740386688,
WhatsApp, mail: psiholog.andreealeder@gmail.com.
sursa foto: lindamassucci.wordpress.com
x
Comments